după un veac de tăcere
m-ai sunat dis de dimineaţă
în timp ce adăstam pe marginea unui vis
acum plâng şi râd
uitasem
ningeai liniştit doar în amintire terminasem de înşirat clipele
trăite uitate visate şi din nou renăscute
cu fiecare chemare
mă iartă
că te rătăcisem printre himere
încercând să-mi răscumpăr sufletul încătuşat

cheia era la tine-n buzunarul stâng
credeam c-ai rătăcit-o în răstimp
şi-a ruginit
dar
încă-mi eşti
floare fruct sămânţă ce-ncolţeşte
peren.