ochii şi-au pierdut treptat scânteierea,
zidul neputinţei s-a ridicat până la cer.
de-o vreme încoace, au prins rădăcini
minciuna, preacurvia, furtişagul
şi-au crescut copaci umbroşi
din solul tău, ţară, udat cu sângele tânăr şi naiv
a celor care-au rupt sârma ghimpată.
o, biată Românie, ai ajuns a nimănui.
ţara din care pleacă pruncii
şi-şi plâng durerea în pumni, mamele.
la loc de cinste se ospătează
în haine de mătasă foşnitoare,
hoţii care te-au terfelit.
îmi înghit lacrimile de mamă,
văzându-mi copiii nevoiţi să ia drumul pribegiei,
dar, în zi de sărbătoare vă blestem.
duce-ţi-vă dracului spre talpa iadului,
să vă piară sămânţa până la a şaptea spiţă
celor ce proslăviţi
minciuna, preacurvia, furtişagul.
Ce m-ai facut sa pling,pot sa o pun la popas?
Bineinteles cu ghilimele sa nu fie plagiat :)))))))
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău Getuţo, îţi înţeleg durerea… abia acum când şi copiii mei iau drumul pribegiei, scârbiţi şi obosiţi de lipsa oricăror perspective, celor oneşti.
Poţi să o postezi unde vrei… poţi indica sursa şi autorul. Chiar îţi mulţumesc pentru gând şi gest.
Te îmbrăţişez. O duminică cât mai bună.
ApreciazăApreciază