se strâmbă câteodată la mine
un spiriduş rătăcit
uneori râd cu gura până la urechi
alteori zâmbesc amar
pentru că spun ce-mi trece prin minte
mi-a şoptit spiriduşul într-o zi
te porţi la nivel de grădiniţă
surâzând i-am răspuns
păi şi ce
dacă-mi place şi vreau să rămân copil
să simt
să trăiesc momentul
să iau totul aşa cum eu înţeleg
şi nu aşa cum vor unii…
haide nu te mai strâmba la mine
spiriduşule
tu nu vezi cum toţi încearcă să ne înveţe câte ceva
şi în primul rând ne învaţă cum să nu mai fim noi
ni se spune cum să comunicăm
cum să percepem culorile
ploaia soarele frigul sau căldura
ni se spune că binele e rău şi răul este bine
de ce n-am voie să spun că mi-e frig
când mi-e frig şi sete când mi-e sete
dacă negrul este negru
de ce trebuie să-l văd roşu
doar pentru că aşa vor ei „oamenii mari”
ştii ceva spiriduşule
lasă giumbuşlucurile
eu vreau să rămân aşa cum sunt
ca un copil
ce-mi pot face ei mie
cel mult risc să nu fiu primită în lumea lor
dar să fie ei sănătoşi
nu vreau în lumea lor strâmbă şi pustie
vreau să rămân în lumea mea colorată
din nord vestul inimii
vreau să cresc cu fiecare uimire
cu fiecare taină dezlegată de mintea mea
mă faci să râd spiriduşule
dar nu-i de râs
priveşte şi tu în jur
uite unde ne-au adus „oamenii mari”
haide ia-l de mână pe domnul nimeni
şi du-l unde a-nţărcat dracul iapa
cu poveţele lui cu tot
până nu uit ce m-a-nvăţat mama în cei şapte ani de-acasă
îmi pare că el a fost biet copil crescut pe maidan
poate printre ruine într-o mahala
sau de ce nu
poate într-un bol de sticlă
iar acum vine să-mi facă teorie cum zboară caii
sau cum creşte iarba
haide nu te mai strâmba la mine spiriduş rătăcit
fiindcă prea s-au întrecut cu gluma
şi nu-mi mai arde de râs