ticăitul unui ceas orb, amintirile
cad peste mine ca stihiile iernii,
muşcă ca nişte animale de pradă
mici şi rele.
un bob de jăratec mai arde adânc
făcându-mi sângele să clocotească
precum o furtună…
s-a răsturnat în mine ceva:
azi-noapte te-am visat,
amândoi am râs mânzeşte
pe o pajişte înflorită,
lângă albastrul şi liniştea unui lac.
m-am trezit cu cearcăne violet,
deşi a fost doar un vis…
îţi scriu din mijlocul infernului.
uneori mă chinuie tăcerile tale;
prea multă linişte pentru zbuciumul meu
şi-mi ascult bătăile inimii,
sângele curgându-mi prin vene ca o cascadă,
în pustiu.
iar s-a răsturnat ceva în mine:
azi-noapte te-am visat…
-
Articole recente
Arhive
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- februarie 2021
- iulie 2020
- aprilie 2020
- decembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- martie 2018
- ianuarie 2018
- noiembrie 2017
- august 2017
- aprilie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
Categorii
Meta
Lia Muresan 
Așa-s oamenii: visează iarna pajiști înverzite și lacuri albastre. Măcar prin asta își mai alină și ei dorința de a revedea câmpia înmiresmată și iazul viu. Că e mult încă, și nu știm câți le mai apucăm!
ApreciazăApreciază
Păi, mna, visu-i vis, n-are a face iarna nimic, cred … rar mi se întâmplă să-mi amintesc ce-am visat 😀 şi mai ales când visez roz 😛
ApreciazăApreciază
Frumoase imagini Lia…
Nu stiu ce vis roz te-a determinat sa le scrii insa ai reusit.
ApreciazăApreciază
„G” am scris-o în cinci minute, se pare că atunci reuşesc când scriu dintr-o suflare 🙂 . Nu contează, a fost un vis care a trecut odată cu noaptea…
Venind dinspre tine aprecierea… sper să nu-mi urce la cap şi să mă cred poetă 😛 … mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Cutiuţa… ştii tu care! 😀
ApreciazăApreciază
Cutiuţa cu bijuuri? :))))))) … este loc în ea.
Mulţumesc mult, pustnicule, şă ştii că am fost curioasă dacă vei intra pe aici şi vei citi, vei spune ceva sau vei tăcea… am constatat că nu spui un cuvânt acolo unde nu-ţi place 😛 , pretenţiosuleeeeee! :))
ApreciazăApreciază
Mi-a fost dor de tine. Unde ai fost ?
ApreciazăApreciază
am fost p-aci, tu nu m-ai văzut 😛
ApreciazăApreciază
visuri…ooofff…visuri…visuri
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază