vă rog, lăsaţi-mă să tac.
e-atâta întuneric în oameni de o vreme,
nici urmă de lumină nu-i în ochii lor
în suflete-i pustiu şi gheaţă -iubire nu-i-
cuvântul lor este grozav, dar, fără viaţă.
din vorbe goale, pe nesimţite s-a născut o nouă lume
condusă de măgari, de neghiobi şi, de nebuni.
uneori râd ca să nu plâng;
prin râs învins-am disperarea, neputinţa,
învineţit-am ura cu râsul meu.
mai strâng din pumni din când în când
de-aş sfărâma întreg pământul, dar tac.
în vacarmul lumii noi, ca un gând de neclintit,
s-a cuibărit în mine pe furiş tăcerea,
toate dorurile le-am încătuşat într-un surâs;
sunt patimi care au tăcerea lor chiar dacă-n veci nu mor,
lăsaţi-mă să tac, vă rog.
-
Articole recente
Arhive
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- februarie 2021
- iulie 2020
- aprilie 2020
- decembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- martie 2018
- ianuarie 2018
- noiembrie 2017
- august 2017
- aprilie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
Categorii
Meta
Lia Muresan 
Aș vrea să spun că tăcerea ta spune multe, dar tac și eu plin de amărăciune.
Pot doar să-ți urez o sară bună?
ApreciazăApreciază
Petrică, mulţumesc mult… hai să zâmbim şi să uităm de amărăciune şi de relele pământului. 🙂
O seară cât mai frumoasă!
ApreciazăApreciază
Ca un gând de necli n tit
E rugămintea de tăcere,
Căci simt a inimii durere
Ce după vorbe s-a pitit.
Și simt sunând a neputință
Tăcerea-n rugămintea ta,
Voi încerca alăturea
Să-ți fiu în suferință!
ApreciazăApreciază
se-adună-n inimă durere
dacă eşti viu şi simţitor
chiar dacă ţie-ţi este bine
te doare pentru semeni
şi necazul lor…
Mulţumesc mult, Mugur, pentru semnalare… O seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc eu, pentru versuri și pentru sensuri!
O seară minunată și o săptămână curată și plină de soare să ai!
ApreciazăApreciază
Lia, mi-a fost dor!
ApreciazăApreciază
Mulţumiri, Potecuto, scuzată fie-mi tăcerea… îmbrăţişez sufletul tău frumos.
Sărbători luminate, în tihnă!
ApreciazăApreciază
Respectându-vă tăcerile, vă las doar un gând… ca un izvor de bucurie şi speranţă
Izvorul, de Ioan Alexandru
Izvorului asemeni sunt şi eu,
Cutremurat sub stelele de vară,
Cu cât e cerul mai fără de vânt,
Cu-atât lăuntrurile mele se-nfioară.
Nu dinafară-i zvon ce mă frământă,
Nici din adâncuri, nici de sus,
O umbră s-a desprins din slavă,
Icoana ei în mine a apus.
Din ce în ce sunt cercuri mai adânci,
Şi mai departe horele pe ape,
S-a deşteptat în mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde şi încape.
Hristos a Înviat! Lumina, Pacea şi Bucuria să vă copleşească sufletul!
ApreciazăApreciază
Adevărat a-nviat!
Vă mulţumesc din suflet pentru caldele şi frumoasele urări… şi nu în ultimul rând pentru versurile poetului Ion Alexandru pe care le-am recitit cu mare plăcere.
Ca semn de preţuire, am să vă las alături de un gând bun, versurile lui Lucian Blaga, Linişte, ( e tot ce mi-a venit în minte în acest moment, sper să nu mă certaţi prea tare, domnule A. Răduţ):
„Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?”
ApreciazăApreciază
O, cum aş putea să vă cert, cu aceste frumoase versuri! Blaga şi mistica orientului… Viaţa care se ţese neîncetat şi care ne leagă unii de alţii prin firele sale invizibile… Viaţa, un adevărat miracol!
Zile frumoase!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc!
Senin în suflet mereu, să vă fie bine domnule A. Răduţ!
ApreciazăApreciază