Cobre, ulii și hârci


Cobre, ulii și hârci ajunse-n fruntea țării.
N-au minte. – mintea lor este pierdută –
Orbiți sunt de-al puterii nesațiu.
Ca păianjenii creat-au rețele de ochi orbi
În care-au ucis lumina.
Nu văd că nu sunt cei mai buni,
Nu sunt nici măcar buni.
– Legile lor date „ pe repede-nainte”
Sunt strâmbe – De aceea sunt priviți cu silă.
Nu-mi este frică să le spun:
N-aveți minte – mintea voastră este pierdută –
Sunteți nebuni!

Mă doare sufletul gândindu-mă la voi,
– tineri sau bătrâni – cei care le faceți scut.
Lor puțin le pasă de voi, de noi, de țară…
Și voi apărați nemernicia acestor cobre,
Acestor hârci fără minte ajunse-n fruntea țării,
Acestor ulii cu gheare cu care v-au luat tot ce se putea lua,
Copii, cinstea, judecata și demnitatea…
Mă doare sufletul gândindu-mă la voi!

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s