Oricât de mare crezi tu că eşti


Îţi vorbesc din nou… prietene,
Şi nu ştiu de unde ar trebui să încep.
Înţelegerea şi sacrificiul meu
N-au ecou în interiorul tău, în mintea ta.
Eşti nesimţitor!
În egoismul tău, te crezi mai presus decât ceilalți,
Ai uitat, prietene, ai uitat… “ridicându-te”.
Însă, eu îmi amintesc şi binele şi răul…
Vezi tu, prietene, într-o clipă ai putea pierde tot,
Habar nu ai cât de repede se poate întoarce roata.
În inima mea sunt amintirile… toată tristeţea,
Şi întreaga dezamăgire pe care mi-ai provocat-o.
De când te ştiu, mi-ai adus doar suferinţă şi lacrimi.
Dar de acum s-a sfârşit. Izvorul lacrimior a secat.
Prietene… ceea ce cauţi vei găsi,
Iar de primit, primeşti ceea ce ai dat.
În mintea mea şi în interiorul meu este pace de-acum,
Nu-ţi datorez nimic, mi-am luat libertatea să îţi spun:
Că nu prin vorbe se zideşte… ci faptele sunt temelia.
Şi cum faptele te contrazic, eşti detestabil,
Prietene… şi-atât de mic,
Oricât de mare crezi tu că eşti!

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s