din seria ”bezmetisme a la Lia”


De un pic de vreme, nu este zi în care să nu-mi apară sub ochi articole, cu zeci sau sute de comentarii, despre testul PISA. Recunosc, spre rușinea mea, că habar nu am avut ce presupune și nici când a apărut. Am citit cam tot ce am găsit despre acest test ca să mă dumiresc de ce atâtea păreri diametral opuse. Și am aflat că România participă, începând cu anul 2001, la acest program. Și că testările PISA sunt destinate copiilor de 15 ani și acoperă trei domenii principale: citire/lectură, matematică și științe. Fiind o evaluare standardizată internațional.
De ce ne clasăm pe locuri deloc onorabile nu este greu de înțeles.
Sistemul de învățământ, începând cu grădinița, din România este învechit și neperformant. Uneori am impresia că este în așa fel gândit încât să uniformizeze, să demoralizeze și să inhibe orice sclipire creatoare din fașă.
Tu care împrumuți sloganuri manipulatoare, rupte din context, fără să le înțelegi în întregime mesajul, tu care îți afișezi cu ostentație studiile și diplomele, dar scrii agramat. Și tu cea și cel ajunși în învățământ, odată titularizați dar, nu mai deschideți o carte în afara manualului de specialitate de la clasă și nu mai țineți pasul cu epoca, rămânând ancorați în vechile șabloane, complăcându-vă în autosuficientă, cu ce drept acuzați tinerii? Pentru educația lor responsabili sunt oamenii maturi, părinții și școala. Copiii și tinerii de azi nu dau societății altceva decât ceea ce primesc.
Tot mai multe voci ponegresc tinerii și copiii, reproșându-le vrute și nevrute, aducând drept argument ”pe vremea mea”.
Ei bine, tinerii și copiii din ziua de azi nu sunt nici mai proști, nici mai leneși decât generațiile anterioare. Din contră, sunt mult mai isteți, mai deschiși și mai iscoditori pentru că au la îndemână mult mai multe surse de informare.
Este hilar să spui că tinerii de astăzi nu citesc, în condițiile în care tu nu ai deschis o carte de zeci de ani și nici nu ai citit în viața ta o carte cap-coadă, sau un text mai lung de una sau două pagini și, nu musai de literatură, ci, fie de tehnică, fie de specialitate, etc, dar tu flecărești, hrănindu-ți stima de sine cu sentimentul că ai cunoaște și ești competent. Când de fapt nu prea știi nimic concret. Și nici spirit civic nu prea deții…
Sunt bunică și sunt în pragul pensionării, ca om m-am format în epoca de tristă amintire dar care nu mi-a îngrădit spiritul și nici nu m-a îngenunchiat.
În 1989 aveam 27 de ani. Nu provin dintr-o familie de intelectuali, ci dintr-o familie de oameni simpli dar vrednici care au știut să-mi insufle valorile umane și morale. Primii ani de școală i-am făcut într-un cătun uitat de lume unde nu exista electrificare, am învățat la lampă. Singura sursă de informare era un radio cu baterii, cărțile și ziarele. Mama îmi spunea seara povești până când am început școala, iar toamna și iarna mă ducea seara cu ea la șezătoare. Șezătoarea era locul în care se adunau bătrâni, tineri și copii. În timp ce bătrânele torceau, tricotau sau coseau, tinerii citeau povești sau poezii, sau uneori ziarele. În acel loc și în acea vreme mi-a fost însămânțată plăcerea de a citi. Mi-am deschis ochii și apetitul pentru lectură cu poeziile lui G. Coșbuc, cu Amintirile din copilărie a lui I. Creangă. Scrieri pe care le înțelegeam, îmi erau familiare, fiind parcă rupte din universul în care trăiam.
Electrificarea în acel loc a ajuns la sfârșitul anilor 1970, când eu eram deja elevă de liceu. Am urmat un liceu mediocru, nu unul de elită. Nici măcar nu am fost o elevă de 10 pe linie. Și asta pentru că nu am tocit în viața mea. Nu am reușit să asimilez ceva ce nu înțelegeam. Am avut profesori destupați la minte, adevărați dascăli, cu har, care mi-au deschis orizontul, făcându-mă să caut și să citesc, dar, am avut și profesori semidocți, plafonați, dar plini de sine care știau una și bună, la ora lor trebuia să redai cuvânt cu cuvânt ce ne-au dictat și am scris în caiet, sau ce scria în manual. Acei indivizi nu scăpau ocazia să ne eticheteze ca loaze sau proști.
Primii au insuflat în mine, în noi elevii, libertatea de a gândi și de a ne exprima, (în epoca totalitară) câștigând stima și respectul meu și al nostru, pe bună dreptate. Pe când ceilalți mi-au, ne-au, insuflat angoasă și un soi de lehamite, de scârbă față de ei și materia predată. Și unii și alții au contribuit la formarea mea ca adult. Fiecare prin exemplul dat. Încă din acea vreme am știut cum nu vreau să ajung ca adult.
Nu am studii înalte și nici zeci de diplome și asta nu pentru că nu mă duce mintea. Ci pentru că asta a fost alegerea mea la un moment dat. Însă în toți anii care au urmat de la terminarea liceului nu am încetat să citesc, să mă informez, chiar mi-am schimbat meseria, profesia de câteva ori. Am fost și muncitor, am fost și funcționar, am fost și patron, am fost și casier, și gestionar, și vânzătoare, și contabil. Am fost și subaltern și am fost și șef. Cu toate acestea, sau poate de aceea, cei care mă cunosc știu că, mi-am tratat semenii de la egal la egal. Ce a fost de apreciat am apreciat, ce a fost de criticat am criticat. Am făcut-o mereu la vedere.
Mereu am spus că o diplomă odată obținută nu te face cu nimic mai presus decât semenii, un om mai bun, sau mai cultivat, dacă rămâi cu ceea ce ai învățat, fără a citi mereu pentru a te perfecționa și informa ca să poți ține pasul cu schimbările.
Iar dacă acea diplomă nu reflectă cu adevărat cunoștințele acumulate este mai degrabă o rușine. Acea diplomă devine un virus pentru societate deoarece i se atribuie posesoarei, posesorului ei competențe. Competențe fără acoperire intelectuală de fond, ci doar de formă.
Așadar nu vin cu judecăți de valoare și preconcepții la adresa tinerilor sau copiilor, nu le atribui vini pe care nu le au. Încerc să mă pun în locul lor. În mod sigur dacă aș fi copil acum și eu aș urî probabil lectura și școala, pentru simplul motiv că nu pot asimila ceea ce nu înțeleg.
Prin ceea ce scriu acum, doar îmi expun punctul de vedere. Un punct de vedere destul de subiectiv raportat la propria experiență, deși am încercat să fiu cât mai obiectivă.
Cred cu tărie că sistemul de învățământ din România a devenit un soi de fabrică de diplome fără acoperire. Sistemul ar trebui reformat din temelii. Reforma ar trebui începută în primul rând cu profesorii.
Sunt prea mulți semidocți, plafonați, care nu pot și nu vor să accepte realitatea acestor ani, dar sunt titulari pe post… și nenorocesc generații.

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în diverse.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la din seria ”bezmetisme a la Lia”

  1. Subscriu în totalitate! Ai punctat perfect şi nu pot decât să te felicit!

    Apreciază

  2. NV zice:

    Am așteptat din luna august să scrii un articol nou. Așteptam să scrii despre alegerile prezidențiale. Eram curios să-ți ascult opiniile, dar nu ai scris. Când am citit articolul de față, credeam că voi găsi vreo afirmație pe care să o pot contrazice. Dar nu am găsit. Subscriu la cele afirmate de tine în legătură cu școala, cu elevii cu profesorii și cu desfășurarea învățământului, Cănd am terminat de citit articolul mi-au revenit în minte versurile scrise de tine: ,,Și astăzi ne trezim că nu avem oameni de stat, sau de cultură,
    Doar politruci și calpe șterse în goană dup-o sinecură”.

    Apreciază

    • Lia zice:

      Viorel, cuvintele tale mă onorează. Mulțumesc!
      Din păcate nu prea am timp și de aceea postez foarte rar pe blog. Uneori nu am timp nici să mă loghez ca să răspund comentariilor.
      Chiar vă rog să mă scuzați cei cărora nu v-am răspuns la comentarii. Vă asigur că nu e din lipsă de bun simț, pur și simplu nu am putut în acel moment, apoi cum nu prea scriu, am uitat.
      Nu am scris nimic în perioada alegerilor dintr-un motiv foarte simplu. Nu am vrut să influențez pe nimeni și nici chef de elucubrații patriotarde nu am avut. Alegerea mea este una de dreapta, clar.
      Știi, chiar m-am întrebat de ce nu pot vota cu cei de stânga, având în vedere că sunt o persoană echilibrată, nu rămân impasibilă în fața nedreptății sau a celor nevoiași, în plus provin dintr-o familie de oameni simpli și teoretic ar trebui să simpatizez cu cei de stânga. Dar nu pot. Chiar m-am gândit zilele trecute că încă din copilărie, elevă fiind, n-am avut sentimente de empatie cu țăranii din romanul lui Rebreanu, citind cartea, sau cu ”eroii” comuniști, citind cărți (de propagandă, firește, din epoca apusă) despre cum s-a instaurat comunismul la noi. Din simplul motiv că, cel puțin așa am perceput eu, întotdeauna cei mai puturoși, proști și mai bătuți de soartă au fost cei mai nemulțumiți, cei mai vocali, mai răi și răzbunători în prostia lor.
      Așadară este clar că am votat cu cine consider că mă reprezintă și-mi este mai aproape valorilor mele.
      Te las să ghicești cu cine, cunoscându-mă…
      O seară în tihnă! Doar gânduri bune!

      Apreciază

  3. NV zice:

    Îți mulțumesc mult pentru răspuns. Nici nu mă așteptam să fie atât de minuțios. Apreciez că mi-ai răspuns, cu talentul tău de romancier, -chiar și indirect- la ceea ce făceam eu referire. Ceea ce am observat eu este faptul că în timpul guvernărilor de stânga, ecartul dintre cei bogați si cei săraci s-a adâncit. Cel mai mare jaf din această țară s-a întâmplat tot pe timpul lor. De fapt, ei nici nu sunt de stânga ci doar îi amăgesc pe cei vulnerabili. Se pare că în ultima vreme au ințeles mulți dintre cei aflați în cauză. Închei tot cu mulțumiri, dar și cu urări de bine și mult succes.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s